Сăutare:siguranță aeronautică
R. Moldova și Arabia Saudită ar putea avea curse aeriene directe
Republica Moldova și Arabia Saudită ar putea avea pe viitor curse aeriene directe. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor asupra acordului privind serviciile aeriene dintre cele două state.
-
17 Iunie 19:40
Reguli mai dure pentru pasagerii care zboară spre și din Turcia: amenzi pentru cei care se ridică înainte de oprirea avionului
Pasagerii care călătoresc spre sau din Republica Turcia riscă amenzi de până la 65 de euro dacă nu respectă noile reguli de siguranță introduse de Autoritatea Aeronautică Civilă din Turcia, aplicabile…
-
27 Ianuarie 19:44
„Acesta nu este limbajul diplomației”. Maia Sandu denunță încălcarea spațiului aerian al R. Moldova de către drone rusești
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat atacurile masive ale Rusiei asupra Ucrainei și denunță încălcarea spațiului aerian al Moldovei de către drone rusești.
-
30 Noiembrie 2025 07:44
Spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis temporar noaptea trecută, din cauza survolului ilegal al unor drone. Mai multe zboruri, redirecționate sau ținute la sol
În noapte de 28 – 29 noiembrie 2025, spațiul aerian al Republica Moldova a fost închis temporar timp de aproximativ o oră și 10 minute, în intervalul 22:43 – 23:53, ca măsură de urgență, după…
-
29 Noiembrie 2025 09:15
Lucrări de modernizare la Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga”: zborurile vor fi redirecționate temporar pe pista alternativă
În perioada 29 octombrie – 12 noiembrie 2025, la Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga” vor avea loc lucrări de mentenanță a pistei principale și de modernizare a sistemului de balizaj…
-
28 Octombrie 2025 12:11
Aeroportul Internațional Chișinău și Aeroportul Internațional Mărculești vor fuziona. Când vor avea loc primele zboruri din nordul țării
Agenția Proprietății Publice (APP), fondatoare a Aeroportului Internațional Chișinău (AIC) și a Aeroportului Internațional Mărculești, a anunțat, astăzi, 28 ianuarie, un „amplu proiect de…
-
28 Ianuarie 2025 17:55
Precizările Autorității Aeronautice Civile referitoare la întârzierile prelungite ale zborurilor din ultima perioadă
Autoritatea Aeronautică Civilă ( AAC ) vine cu precizări legate de întârzierile prelungite ale zborurilor din ultima perioadă sau la alte situații care pot duce la amânarea sau anularea unor curse…
-
25 Iulie 2023 16:56
ACC | Operatori Aerieni Naționali au fost excluși din „lista neagră” a UE
În urma misiunii de evaluare desfășurată de Comisia Europeană în cadrul AAC în septembrie anul curent și a ședinței Comitetului de Siguranță Aeronautică al Comisiei Europene din 10 noiembrie…
-
25 Noiembrie 2021 12:25
Zboruri directe din Moldova în SUA. Semnarea unui Acord în acest sens, aprobat de Guvern
Deschiderea pieței aeriene din Republica Moldova și diversificarea destinațiilor din Aeroportul Internațional Chișinău, facilitând, totodată, accesul la piața din America de Nord, ar putea fi posibilă…
-
12 August 2021 18:10
Șapte companii aeriene din R.Moldova nu sunt autorizate să zboare în UE
Comisia Europeană a dat luni publicității o listă revizuită a companiilor aeriene care nu îndeplinesc standardele internaționale de siguranță și, în consecință, sunt supuse unor interdicții…
-
09 Decembrie 2019 15:51
„Air Moldova”a încheiat colaborarea cu cei de la „Yan Air”: Nu mai avem nicio relație contractuală cu compania „Yan Air”de aproape o lună”(Ziarul Național)
Compania „Air Moldova” susține că nu mai are nicio relație contractuală cu ucrainenii de la „Yan Air” de aproape o lună, astfel nu mai sunt închiriate nave pentru unele curse. Compania națională…
-
07 Iunie 2019 12:13
Autoritatea Aeronautică Civilă a emis o atenționare privind utilizarea dronelor
Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a emis o atenționare privind utilizarea aparatelor de zbor pilotate de la distanță (dronelor) și a accentuat că nerespectarea regulilor de exploatare a acestora…
-
23 Aprilie 2019 11:40
Autoritatea Aeronautică Civilă a interzis operarea zborurilor în spațiul aerian al UE pentru 11 companii aeriene
Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova (AAC) a constatat că doar două companii aeriene moldovenești, care exercită activități de transport de pasageri în/din Republica Moldova, sunt…
-
11 Aprilie 2019 12:20
Aria de protecție antigrindină a fost extinsă cu 64 de mii de hectare
Aria de protecție antigrindină a fost extinsă cu aproximativ 64 de mii de hectare. Din data de 22 iunie au devenit active șase noi puncte de rachete, în zona de centru a țării. Acestea acoperă localități…
-
23 Iunie 2017 11:50

